REFORMA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE PRIN SHUT DOWN*

de Marius Stoian

Axioma administrației românești: “fiecare functionar public ştie că fiecare demnitar va pleca suficient de repede.”

Descarcărea unplugged de weekend, fără intenții ofensive, a generat instant pe facebook câteva reacții ce depășesc teritoriul aforismului și care merită un cadru de dezbatere (https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1690434857862698&id=100006885997368).

Practic, la o evaluare atentă am putea pune borna unei schimbări de accent în abordarea modernizării statului, obiectiv peren: de la atacul concertat și concentrat asupra clasei politice și a câtorva instituții fundamentale ale democrației (vital și corect până la un punct când efectele secundare tind să anuleze valoarea terapeutică!), la o canalizare a energiilor și vocației instituțiilor care dețin expertiza de deparazitare către reforma funcției publice, a directocrației guvernamentale “uitată” în sertarul cu lucrări de importanță secundară. Continuarea

CÂTEVA CUVINTE DESPRE CULTURĂ ȘI ORGANIZARE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Contrar părerii unor distinși antevorbitori , eu presupun ca lucrăm deja la un stat european unic!

Dacă stabilim ca parametri obligatorii pentru o construcție politică, cultura și organizarea, constatăm imediat absența culturii comune, la nivelul UE, în sens antropologic, să zicem, (nu știm decât câteva nume “europene”, vă indemn să experimentați un vox-pop în oricare din statele membre), percepția publică este formată dintr-o cantitate mare de clișee, ale cetățenilor unui stat despre celălalte țări, nu există evident o limbă comună – chiar dacă asimilările de  neologisme crează iluzia unui ambient lingvistic familiar. Continuarea

Volumul colectiv “România noului val”, lansat la București; Marius Stoian: cartea e “un hub de idei”

Volumul colectiv “România noului val”, caracterizat de coordonatorul Marius Stoian ca fiind “un hub de idei”, a fost lansat, marți, la București.

Fotografii: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO

În cadrul evenimentului, Stoian a apreciat că volumul este lansat “într-un context în care lucrurile par a se prăbuși” dar, potrivit lui, evenimentele actuale oferă o “oportunitate fabuloasă” unei societăți civile “care pune în valoare oameni”.

Marius Stoian

Coordonatorul lucrării a adăugat că o carte de acest tip este “un semnal puternic că România are resurse umane capabile să producă idei și proiecte contemporane, elite racordate la fluxurile de idei și valori universale”.

“Cartea este un hub de idei”, a spus Stoian, care a adăugat că echipa ce a inițiat proiectul va încerca să ducă mesajul acestuia în toate centrele universitare cu reputație și a conchis că 2015 va fi “anul generației Y”.

“Când am fost invitat să scriu, am avut o ezitare și am întrebat dacă este locul meu în acest mănunchi de entuziasm. O caracteristică a vremurilor noastre este că rândurile sunt răvășite”, a declarat academicianul Daniel Dăianu, care semnează postfața cărții.

El a arătat că societatea are nevoie de prospețime, de oameni “care să nu fie prizonierii unor fundamentalisme”, și a apreciat că “România noului val” este “considerabil mai mult decât o colecție de eseuri”.

“La rădăcina răului cu care ne luptăm se află eșecul educațional și mulți dintre autori se declară hotărâți să lupte pentru îmbunătățirea educației”, a spus și academicianul Solomon Marcus, care semnează prefața cărții.

Solomon Marcus

Volumul “România noului val”, a fost lansat sub egida revistei Foreign Policy.

Cartea reunește în premieră viziunile despre viitor a 77 de tineri de succes, antreprenori, lideri emergenți din Generația Y (cu vârste sub 40 de ani).

Cartea este împărțită în patru capitole: “Industriile creative. Revoluție cu puterea imaginației”, “Lideri emergenți și leadership românesc în secolul XXI”, “Noua economie a cunoașterii. Antreprenoriatul de a treia generație” și “Predicțiile Generației Y”.

Coordonarea tehnică este asigurată de Marius Stoian și Bogdan Gavrilă.

“Voi, tineri pe care decembrie 1989 v-a prins copii sau adolescenți, voi cei care v-ați născut după 1989, sunteți de două ori răsfățați ai istoriei, pentru că sunteți beneficiari ai unor achiziții democratice și de civilizație pe care nu le-au cunoscut nici părinții, nici bunicii voștri. Aveți posibilitatea de a depăși prin efort personal vicisitudinile unui sistem educațional bolnav și implicit puteți contribui la terapia care să permită instalarea unui alt sistem educațional. Avem semne ca destule minți tinere se trezesc, iar cei care contribuie la cartea de față sunt dintre acestea”, scrie, în prefața lucrării, academicianul Solomon Marcus.

Proiectul colaborativ este o premieră în România atât din perspectiva contributorilor, cât și a tematicilor abordate. Printre autori se numără analistul politic Radu Magdin, directorul Agenției Naționale de Presă — Agerpres, Alexandru Giboi, președintele Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS), Dan Nechita, Ionuț Budișteanu, care a câștigat titlul “Studentul Anului în România” la gala LSRS din 2015 și ministrul Culturii, Ioan Vulpescu.

Lucrarea este, astfel, prima platformă din România care abordează cele mai noi teme globale precum democratizarea cunoașterii, inovația în domeniul energiei, guvernanța digitală și creativitatea, noi direcții în cultură, educația alternativă și transformarea educației prin design, arhitectura deschisă, noua cinematografie, exoeconomia, urbanismul participativ, leadershipul feminin, minorități și rețele, guvernanță corporativă, tehnologiile disruptive, open data și e-government, agricultura reinventată, revoluția roboților industriali, monedele digitale, explorarea și colonizarea spațiului, comunitățile vulnerabile, gândirea divergentă etc.

Volumul cuprinde 591 de pagini și are la bază conceptul de “crowdsourcing”, atât în ceea ce privește elaborarea sa, cât și politica de marketing. Coordonatele online ale lucrării sunt: www.noulval.ro, #noulval. Deținătorul drepturilor de autor este Centrul de Resurse pentru Societatea Civilă.

Revoluția Staș. Educația ca Proiect de Țară

de Marius Stoian

Postulat: avem de-a face, pe întreaga planetă cu diversele derivate ale aceluiaşi model de învatamânt ,modelul prusac, pe care în cele ce urmează, pentru simplificare, Sistemul.

În timp ce Reforma educației românești este investită aproape anual cu câte o nouă formulă executorie care se subrogă în drepturi precedentei întru confuzia deplină a societatii, (17 miniștri ai învaţamântului din 1989 cu aproximativ tot atâtea intervenţii asupra domeniului), ideea unui Revoluții în educație aprinde puține conștiințe.
Una dintre ele, Marian Staș, purtătorul flamurii Harvard, încearcă să aglutineze sinergii pentru o nouă paradigmă a învățământului în România. Continuarea

AVERTISMENT: PERICOLUL “RELIGIEI DE CAMPANIE”

La Slaviansk, intr-o groapă comună, au fost găsite cadavrele a patru credincioși protestanți. Un apogeu negru al extremismului religios germinat în creuzetul unui stat cvasiiresponsabil.

Din punctul meu de vedere, un avertisment serios pentru întreaga zonă: un prim pas pe acest drum funest rezidă în introducerea discriminării religioase în câmpul public, la vârf. Eu sunt ortodox/el este protestant. O temă periculoasă fie asumată, fie virală. O spun în perspectiva campaniei electorale care se apropie: atenție, sunt lucruri cu care nu se glumește!

DE CE NU POATE EXISTA PROAMERICANISM “CU NUANȚE”

de Marius Stoian

Cheia viziunii mele este legată de o afirmație care pentru mine are valoare axiomatică: parteneriatul strategic cu SUA se află în profundă antiteză cu orice formulă de cooperare politică cu Federația Rusă. Sunt logici separate care nu pot fi puse în armonie. În relația cu Rusia, mă simt foarte bine reprezentat de SUA și NATO. Partea economică este și trebuie să rămână strict la nivelul operatorilor privați.
Cu riscul sa fiu acuzat de o abordare tezistă, de lipsă de pragmatism sau de miopie geopolitică, deși mă pretind un om al nuanței, al dialogului, un „extremist al moderației” -fie-mi permisă licența- de mai multi ani pledez pentru nivelul zero al relației politice cu Federația Rusă. De asemenea, resping apriori orice apropiere de modelul social și de civilizație eurasiatic. Simt deseori trucul: subtilii nu ne vând Rusia ci, ceva mai light, niște alternative sistemice, valorice. Eventual chinezești.
De tot atâția ani, susțin adeziunea fără rezerve, necritică și totală la spațiul de valori și idei euroatlantic (înțelegând prin aceasta, firește, în primul rând, ca garant, spațiul politic).
În ciuda unor politologi, sociologi și a altor artiști ai împerecherilor seducătoare de idei și cifre mai mult sau mai puțin false dar bine găsite, susțin cu aceeași intensitate că din punct de vedere al substanței culturale, al ADN-ului, Europa și SUA sunt fără doar și poate același lucru. Două fețe ale monedei Occidentale. La scara istoriei mari, dincolo de mărunțișului zilei.
De la Titulescu încoace-personaj care se bucură, în opinia mea, de o nemeritată bună reputație- majoritatea diversioniștilor profesioniști au început procesul de abatere a României de pe linia firească occidentală prin prelegeri interogative și nuanțe retorice în coadă de pește: cum putem trăi fără să ne pese de marele vecin de la răsărit, de cele 170 de milioane de ruși? (erau cam tot atâția și în perioada lui Titulescu!). Perfidele puncte de vedere vocalizează înalt că a înțelege interesul național românesc înseamnă a înțelege oportunitățile economice oferite de relația cu Rusia care nu-i așa, nu pot funcționa fără încălzirea relației politice. În sunete joase apar amenințări scrâșnite despre cultura specială nici vest /nici est a națiunii noastre. Despre “discutabilul nostru europenism”. Multe asemenea teorii s-au devoalat în recentul razboi ruso-român derulat pe rețelele de socializare.
De aceea, îi rog pe cei de bună credință să se protejeze de nuanțe ca de un virus letal, cel puțin în discursul public: suntem cu Occidentul versus Rusia, chiar și când Occidentul însuși pare fragmentat și dubitativ. Acesta este mesajul ce trebuie livrat de elite. In logica binara da/nu, 0 sau 1, alb sau negru. Un mesaj limpede, repet, fără nuanțe.
Am avut deopotrivă șansa și neșansa de a fi martorii unor procese istorice în imediata noastră vecinătate. România a abordat inițial invazia rusească în Crimeea cu delicatețea sterilă a unei fete de pension. Mărturisesc că atitudinea Guvernului m-a îngrijorat. Ulterior prin implicarea energică a unei părți a lidershipului american prin numeroasele vizite la București, România revenit rapid pe o poziție clară, fermă, intransigentă. S-a demonstrat dubla valență a parteneriatului strategic cu SUA (pe care o definesc drept cea mai importantă secvență din acest lanț al reoccidentalizării României), în primul rând ca busolă precisă care readuce/menține pe drumul drept și, în al doilea rând, ca scut protector. (In treacăt fie spus, Rusia a pierdut aceasta bătălie invizibilă pe social media cu noi ca urmare a “efectului Biden”)
Din punctul meu de vedere s-a vădit o dată în plus că orice context regional poate exclude atingerea directă cu oficialii Rusiei. Nu putem și nu este de dorit să fim o punte a nimănui către niciunde. Simt și nu vă pot explica neapărat cu argumente logice că orice apropiere de oficiali ruși seamănă pe undeva a contaminare. Suntem sub Chatham House Rules, vă pot spune deci că, personal, am evitat să merg întâi la o cină și apoi la un lunch cu ambasadorul Federației Rusiei la București, la invitația unui prieten aflat aici în sală. Cu explicația că nu am ce să întreb un oficial rus și nu are ce argumente sustenabile să-mi livreze. Înțeleg foarte bine strategia Rusiei și în mod evident nu mă încearcă decât dorința de a o combate practic, în rest, România poate trăi cu totul în afara atingerii cu imperiul de la Est, așa cum ne-au demonstrat-o cel puțin în ultimii 23 de ani.
Repet, și aceasta este ideea care aș dori să rămână: din considerente de natură istorică, fiindcă nu de puține ori România a făcut politici duplicitare , dar și din rațiuni morale pentru că suntem restanți și aici, trebuie să fim mai catolici decât Papa: prin urmare, parteneriatul strategic cu SUA este și început și mijloc și sfârșit. Nu există un cuprins care să prevadă un capitol al relației cu Rusia. Nu există pro-americanism cu nuanțe. Există proamericanism sau antiamericanism. Este ceea ce susțin cu hotărâre: să nu folosim logici paralele periculoase.Vă rog să reflectați asupra acestui punct de vedere.

OraNoua.ro

RAPORTUL DAVOS ŞI PARABOLELE SF 3D

Eliysium, Oblivion sau recent anunțatul Divergenții propagă, în oceanul planetar al imaginilor ficționale o nouă obsesie/trend hollywoodian: un binom iad/rai în care Pământul devine mormântul omenirii postindustriale ruinate de razboaie, iar Alternativa spațiala (o planetă construită pe suportul tehnologiilor digitale) paradisul unei elite radical satisfăcute biologic și spiritual. Continuarea

Ponta şi iluzia lumii ca piramidă

O fotografie bine plasată mediatic cu liderul SUA Barack Obama gesticulând amical, o vizită propagandistic de lungă cu multă anexa fonică a premierului Chinez, două halte la liderii Europei Merkel şi Hollande te pot face să te crezi pe acoperişul lumii.

O culme a iluziei: planeta nu are o stratosferă decizională reală. O ecuaţie cu sute de mii de necunoscute dă de lucru miilor de constructori ai deciziilor globale. Uzina de fabricaţie a hotărârilor importante are o arhitectura aparte. Temeinicia studiului ne relevă, mai degrabă o alcătuire în reţea decât o piramida clasică de comandă. De fapt, aici cred că stă un viciu de înţelegere, care a încălzit orgoliul premierului român: iluzia lumii internaţionale ca piramida. Şi, în al doilea rând, tendinţa psihologică de a vedea raporturile de putere pe planetă, ca pe o reproducere a relaţiilor din interiorul sistemului românesc. Ori, în România liderii dispun de o enormă putere în raport cu democraţiile consacrate. Un paternalism autocrat cu ecouri funcţionale încă. Trei erori ilustrează această viziune şi, poate şi lipsa de experienţă (nu cred în reaua intenţie). Prima, în relaţia cu Franţa unde „vânătoarea“ şefului Hollande, chiar haine special croite cu roşu de Bruxelles, nu a contat când funcţionarii ce mediază decizia între Matingon şi Quai d’Orsay au procesat analiza completă a interesului francez. Vizita triumfală a lui Ponta în Franţa s-a dezumflat într-o respingere a accesului României în Schengen. Ar fi trebuit să fie un semn: diplomaţia directă, relaţiile între lideri sunt necesare, dar nu suficiente. Am avut în acea perioadă un consens pe temă cu unul dintre liderii informali ai PSD, căzând de acord că politica culorilor nu este un exerciţiu de succes, ci doar o cheie de acces, clădirea relaţiei cu un stat trecând prin raporturi constante şi consecvente cu opoziţia, mass-media, grupurile informale şi grupurile economice, culturale, definitorii. Nu neg că premierul nu încearcă să fie receptiv la semnale. Dar o anumită superficialitate devine factor de blocaj. Eşecul cu Holland este de-acum o certitudine, dar, ar trebui ca restul instituţiilor să suplinească o anumită lipsă de inţelegere. În fond, a lăsa în off-side este contraproductiv pentru interesul românesc. O a doua greşeală: lipsa de ponderaţie cu China. Anul 2014 nu va fi anul relaţiilor cu China, aşa cum le vede Bucureştiul. După ce „beţia de pe urma succesului“ se va fi stins va urma „marea mahmureală“ a investiţiilor care nu mai vin. China-stat socialist al propagandei zornăitoare a testat doar anticorpii europeni. Câtă vreme demersul a fost un cadou românesc de imagine, el s-a putut derula în voie. Când proiectele vor trebui să ia forma cifrelor concrete va urma cunoscuta tactică de testare a nervilor: tergiversarea continuă, negocierea virgulelor şi apoi, fără explicaţii, punct şi de la capăt. Reset. Am cunoscut exaltaţi, optimişti şi realişti români ai relaţiilor cu China. Dar, recunosc, viziunea mea este filtrată în mare parte de rezultatele altor cooperări similare şi de-un studiu atent de peste două decenii al abordărilor chineze, început în perioada mea de corespondent de presă în Ungaria. În sfârşit, o a treia greşeală ce ţine de viziunea lumii ca piramidă o constituie raportul fals dintre strângerea de mână de la Johannesburg, împachetată oportunist cu primirea în biroul lui Biden, în antiteză cu rostirile iritate la adresa poziţiilor ambasadei SUA la Bucureşti. Am avut senzaţia unui deja-vu: pe Adrian Năstase, din vara lui 2004, care îşi anunţa candidatura la preşedinţia României în Biroul Oval, în urările de succes ale lui George Bush, în timp ce la Bucureşti se răfuia cu ambasadorul de atunci, Michael Guest, pe care-l muştruluia că „umblă cu corupţia în gură“. Adrian Năstase înţelege politica mare la superlativ dar, din motive complexe, nu poate fi un sfetnic de taină pe relaţia Romania-SUA. Sper ca greşeala să fie exclusiv a lui Ponta. Pentru că acestă declaraţie anti-americană, repetată, cu ameninţări străvezii este o pată a carierei tânărului Premier. Inelegantă ca formă, greşită în conţinut, inadecvată ca ton. Ori, statele mari posedă o memorie instituţională serioasă. Există ierarhii şi ierarhii. România nu funcţionează în absenţa unui parteneriat strategic cu SUA, care se măsoară în Bucureşti şi apoi la Washington. Preşedintele Traian Băsescu, disturbator-a-toate, câte sunt pe plan intern, a înţeles în beneficiul României această axiomă. Manifest o simpatie pentru premier şi aş dori ca acest text să constituie o amicală punere în gardă pentru un politician ce are încă rezerve de creştere, dar care, cu temperatura crescută de succese aparente şi gâdilat de sicofanţi, pare a se baricada într-o autosuficienţa ucigătoare.

POSTMODERNISM SAU IMPOSTURĂ?

Degradarea larg resimțită a funcției și demnității publice, noile indicative ale puterii cool, discursul fragmentar/oportunist în limbaj colocvial-argotic, maratoanele vizibilității fără conținut se varsă, quadrofonic, în întrebarea: alegem costumul scorțos al lui Zgonea sau tricoul Pink Floyd de hippy întârziat al lui Cernea? Continuarea

O CHEIE: RESURSA PRIVATĂ A SUBSOLULUI

I. PROLEGOMENE. GUVERNUL SINGUR ÎN FAȚA FURTUNII. CAUZE

Nu cunosc în amănunt conținutul discuțiilor premierului Ponta cu investitorii americani în energie. Vizibil cu ochiul liber, de la prima lectură a aparițiilor publice, se vădește a fi mai degrabă un transfer cvasicomplet de responsabilități dinspre corporațiile extractoare ale gazului de șist către statul român. Corporațiile – Chevron în primul rând – au înghețat într-un soi de „rigor mortis” nu-și asumă  lupta și nici măcar un proiect convingător de comunicare publică. Trei prezumții se cumplează într-o posibilă explicație (destul de previzibilă): Continuarea