Volumul colectiv „România noului val”, lansat la București; Marius Stoian: cartea e „un hub de idei”

Volumul colectiv „România noului val”, caracterizat de coordonatorul Marius Stoian ca fiind „un hub de idei”, a fost lansat, marți, la București.

Fotografii: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO

În cadrul evenimentului, Stoian a apreciat că volumul este lansat „într-un context în care lucrurile par a se prăbuși” dar, potrivit lui, evenimentele actuale oferă o „oportunitate fabuloasă” unei societăți civile „care pune în valoare oameni”.

Marius Stoian

Coordonatorul lucrării a adăugat că o carte de acest tip este „un semnal puternic că România are resurse umane capabile să producă idei și proiecte contemporane, elite racordate la fluxurile de idei și valori universale”.

„Cartea este un hub de idei”, a spus Stoian, care a adăugat că echipa ce a inițiat proiectul va încerca să ducă mesajul acestuia în toate centrele universitare cu reputație și a conchis că 2015 va fi „anul generației Y”.

„Când am fost invitat să scriu, am avut o ezitare și am întrebat dacă este locul meu în acest mănunchi de entuziasm. O caracteristică a vremurilor noastre este că rândurile sunt răvășite”, a declarat academicianul Daniel Dăianu, care semnează postfața cărții.

El a arătat că societatea are nevoie de prospețime, de oameni „care să nu fie prizonierii unor fundamentalisme”, și a apreciat că „România noului val” este „considerabil mai mult decât o colecție de eseuri”.

„La rădăcina răului cu care ne luptăm se află eșecul educațional și mulți dintre autori se declară hotărâți să lupte pentru îmbunătățirea educației”, a spus și academicianul Solomon Marcus, care semnează prefața cărții.

Solomon Marcus

Volumul „România noului val”, a fost lansat sub egida revistei Foreign Policy.

Cartea reunește în premieră viziunile despre viitor a 77 de tineri de succes, antreprenori, lideri emergenți din Generația Y (cu vârste sub 40 de ani).

Cartea este împărțită în patru capitole: „Industriile creative. Revoluție cu puterea imaginației”, „Lideri emergenți și leadership românesc în secolul XXI”, „Noua economie a cunoașterii. Antreprenoriatul de a treia generație” și „Predicțiile Generației Y”.

Coordonarea tehnică este asigurată de Marius Stoian și Bogdan Gavrilă.

„Voi, tineri pe care decembrie 1989 v-a prins copii sau adolescenți, voi cei care v-ați născut după 1989, sunteți de două ori răsfățați ai istoriei, pentru că sunteți beneficiari ai unor achiziții democratice și de civilizație pe care nu le-au cunoscut nici părinții, nici bunicii voștri. Aveți posibilitatea de a depăși prin efort personal vicisitudinile unui sistem educațional bolnav și implicit puteți contribui la terapia care să permită instalarea unui alt sistem educațional. Avem semne ca destule minți tinere se trezesc, iar cei care contribuie la cartea de față sunt dintre acestea”, scrie, în prefața lucrării, academicianul Solomon Marcus.

Proiectul colaborativ este o premieră în România atât din perspectiva contributorilor, cât și a tematicilor abordate. Printre autori se numără analistul politic Radu Magdin, directorul Agenției Naționale de Presă — Agerpres, Alexandru Giboi, președintele Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS), Dan Nechita, Ionuț Budișteanu, care a câștigat titlul „Studentul Anului în România” la gala LSRS din 2015 și ministrul Culturii, Ioan Vulpescu.

Lucrarea este, astfel, prima platformă din România care abordează cele mai noi teme globale precum democratizarea cunoașterii, inovația în domeniul energiei, guvernanța digitală și creativitatea, noi direcții în cultură, educația alternativă și transformarea educației prin design, arhitectura deschisă, noua cinematografie, exoeconomia, urbanismul participativ, leadershipul feminin, minorități și rețele, guvernanță corporativă, tehnologiile disruptive, open data și e-government, agricultura reinventată, revoluția roboților industriali, monedele digitale, explorarea și colonizarea spațiului, comunitățile vulnerabile, gândirea divergentă etc.

Volumul cuprinde 591 de pagini și are la bază conceptul de „crowdsourcing”, atât în ceea ce privește elaborarea sa, cât și politica de marketing. Coordonatele online ale lucrării sunt: www.noulval.ro, #noulval. Deținătorul drepturilor de autor este Centrul de Resurse pentru Societatea Civilă.