Glosez la Cafe Sperl, fost stabiliment al elitei imperiale austro-ungare, pe Gumpendorfer strasse, undeva în proximitatea centrului Vienei, pe marginea câtorva gânduri începute în carcasa dinamic-futuristă a aeroportului Otopeni sau altundeva, nu-mai-ştiu-când.
Dacă ar fi să creăm un Club naţional (globalizarea dă seama despre „cluburi de ţară” şi mai puţin despre ţări ca atare!), „erga omnes”, „networking the networks”, peste maldărul de chei de acces (invalide) de tot felul, „resursa umană” ar trebui trecută prin filtrul accesului la idee pe circuitul sensibil şi de nedefinit, însă mereu de „simţit”, al metafizicii.
Poate nu întâmplător, la Institutul Aspen – loc important de pregătire a deciziilor din inelul lumii materiale –, în aerul rarefiat al înălţimilor din Colorado, dar şi în alte decoruri cu „design” apropiat, generali sobri de stat major, businessmeni ale căror conturi se calculează exclusiv electronic, universitari uşor dislexici dar plini de geniu, sau IT-işti faimoşi cu tenişi All Stars, plus inevitabilul cocktail de politicieni şi oameni de stat, îi disecă şi recompun pe filosofii vechi greci, metafizica prizându-se ca un stimul mental absolut, nu din egodiastola iniţiatului, ci din nevoia de a păstra racordul, peste înţelegerea minţilor infime, cu Sursa. Este, cum ar spune profesorul Dungaciu, trecerea deplină la cunoaşterea apofatică, în plin paradox: nuanţa ezoterică şi ideea că lumea nu poate fi explicată complet prin legi, definiţii şi formulări precise a devenit apanajul „categoriilor pozitive” (în sens compte-an).
În mod cert, într-un fel sau altul, suntem cu toţii nepregătiţi pentru „trecere”: dinspre latura amalgamului cultural ce ne defineşte, din perspectiva ciocnirilor de agende prea presante, urgente, iritant de pragmatice, din cauza unei non-restructurări comportamentale care să includă decenţă şi dorinţa ascultării, a respectului prin tăcere, din scăldatul intens în apele infestate ale cinismului şi neîncrederii.
Găsesc în memoriile lui Tony Blair o formulă care mă seduce: „ambiguitatea creativă” (el o foloseşte în cu totul altă direcţie). Este perioada romantic-utopică în care noua elită românească se caută cu Google sau prin recomandări, din aproape în aproape, perioada acomodărilor şi a condiţiilor simultane, a rafinărilor şi distilărilor. Un Club (înţelegând aici o formă de agregare în sens general) capabil să genereze un Proiect naţional organic ar presupune proces preliminar de acomodare de minimum 3-5 ani, în care energiile converg chiar în paralel cu divergenţa viziunilor. Altfel, ar fi o forţare a cursului care nu ar spori decât inflaţia de „strategii” schizoide şi proiecte „de fractură” – sub imperiul „consumerismului” politic/economic care pune presiune, se insinuează, ameninţă sau se declară excedat de „inutilitatea” unor demersuri care nu produc şi nu livrează. Pledez pentru materialele clasice, dar durabile.
Apare, aşadar, o primă divergenţă de „interese” cu zona intelligence conceptual de orice rit: personal, aş vrea să se construiască o elită, nu să se „exploateze” nişte grupuri „colportate” pe algoritmi „matematici”. Aş adânci preocuparea pentru o stare de spirit care să ducă, în timp, la modificarea atmosferei din România (accentuez stare şi atmosferă!) şi nu pe dezbateri la punct fix. Pentru turnarea ideii în ecuaţii practice există, ca exemplu, RBLS, un excelent sondor al producţiilor intelectuale imediat aplicabile. Un Club, aşa cum se preconizează azi, pare „the next level” şi nu sunt convins că ar trebui să-şi propună un obiectiv sau termene. Procesul le va fixa, oricum, de la sine. Până atunci să lăsăm „ambiguitatea creativă” să domnească. E mult prea devreme pentru orice altceva.
„Cloud-thinking” şi „cunoaşterea pur intelectuală”
Legat de „fixarea de la sine”, îl însoţesc pe Bogdan G. pe această logică, în încercarea de a crea concepte în completarea „filosofiei” aşezate ca piatră de temelie de Dungaciu. Îmi scrie Bogdan: „în engleză, cloud thinking se referă la activitatea de procesare a calculatoarelor din cloud computing. În mintea mea, conceptul e mai umanist, aşa că am pus human in concept şi avem 0 rezultate pe Google”.
Human cloud thinking = activitatea de gândire socială a unui grup de oameni (înrudit cu brain storming) doar că aici se gândeşte/se rafinează idei/concepte prin inteligenţa universală umană vie (diferă de computer cloud thinking prin viaţă, spirit, lumină); conectare la un spaţiu de conştiinţă comună prin folosirea inimii şi minţii (unde inima stabileşte ritmul şi energia gândirii, mintea non-conştientă calculează şi analizează miliarde de informaţii iar conştiinţa ne livrează soluţia echilibrului universului matematic şi spiritual).
Ne jucăm destul de plastic, a apărut deja „cloud-thinking” pe care-l aşezăm respectuos, cu cratima, în vitrina cu concepte noi.
Şi, picate în mână întâmplător, două citate din Frithjof Schuon despre „cunoaşterea pur intelectuală.” Schuon, gânditor neafiliat lumii academice, specialist în religie comparativă şi spiritualitate, susţinător al unităţii transcendente a religiilor, maestru spiritual la Şcoala Tradiţionalistă – integrală şi perenă, metafizician cu multe puncte de convergenţă cu mai notoriul Rene Guenon: „proprie metafizicii, cunoaşterea pur intelectuală depăşeşte prin definiţie individul; ea este esenţa supra-individuală, universală sau divină, iar sursa ei este Inteligenţa pură, directă şi non-discursivă; merge nu numai infinit mai departe decât raţionamentul, dar mai departe decât chiar credinţa, în sensul obişnuit al termenului. Cunoaşterea intelectuală depăşeşte până şi punctul de vedere specific religios, punct de vedere incomparabil superior, totuşi, celui filosofic, căci asemeni cunoaşterii metafizice, emană de la Dumnezeu. Religia pleacă de la revelaţie. În timp ce intuiţia intelectuală e o participare directă şi activă la Cunoaşterea divină, iar nu o participare indirectă şi pasivă cum este credinţa. În cazul intuiţiei intelectuale, nu individul ca atare cunoaşte, ci individul care nu e deloc distinct de Principiul sau divin; certitudinea metafizică este, în consecinţă, absolută dată fiind identitatea, în Intelect, a cunoscătorului şi cunoscutului.”
Şi încă: „Punctul de plecare al enunţării metafizice este întotdeauna şi în mod esenţial o evidenţă sau o certitudine care va trebui comunicată celor apţi să o recepteze folosind mijloace simbolice sau dialectice potrivite pentru a actualiza cunoaşterea interioară latentă pe care o poartă în ei înşişi în mod inconştient şi am zice, şi veşnic.”
Este, într-un fel, lecţia pe care se articulează „citirea rapidă”: pe presupunerea că cititul unei cărţi nu face altceva decât să „actualizeze cunoaşterea interioară latentă”. Atât Schuon, prin „cunoaşterea pur intelectuală” cât şi tânărul meu coleg Bogdan prin „cloud-thinking” exprimă aceeaşi realitate subiectivă şi aşează un prag al înţelegerii subtile a lumii.